Ce înseamnă un Părinte suficient de bun?

Conceptul de Părinte SUFICIENT de bun este derivat din munca și opera lui D.W.Winnicott, care l-a legat inițial doar de mamele suficient de bune. Apoi Bruno Bettelheim, in cartea sa Părintele suficient de bun, a preluat și generalizat acest concept pentru a face referire la ambii părinți și l-a făcut mai accesibil pentru oamenii de rând.

În terapia schemelor se vorbește adesea de Părintele Bun, ca fațetă a modului de Adult sănătos, care include și acest rol. Acest părinte este unul care e suficient de deschis încât să poată fi receptiv la nevoile copilului său și să se străduiască în măsura în care poate să indeplinească aceste nevoi. Un astfel de părinte înțelege diferența dintre nevoi și dorințe sau, dacă vreți, dintre nevoi și mofturi. El poate să răspundă cu empatie și căldură copilului, reușind în același timp să seteze limite sănătoase și granițe protective, acolo unde copilul nu știe sau nu o poate face.

Un Părinte suficient de bun înțelege că poate greși în rolul său și este dispus să recunoască să să repare atunci când o face. El este suficient de flexibil și de deschis, încât să poată privi la nevoile propriului copil șă să poată vedea dincolo de propriile proiecții cu privire la cine și cum este acest copil, dincolo de identificările cu acesta și propriile nevoi de a-l vedea ca pe o extensie a propriei persoane sau a familiei.

Iată câteva din caracteristicile unui Părinte suficient de bun:

  • Are capacitate să își gestioneze emoțiile fără să manifeste furie, spaimă
  • Capacitatea de a planifica si gândi anticipatoriu
  • Capacitatea de a raspunde empatic și cu încredere la nevoile altora și în momentele de stres intens
  • Capacitatea de a privi și întelege copilul ca o ființă separată, cu nevoi diferite și de a continua să îl respecte și să îl iubească dacă nu este conform propriilor așteptări
  • Capacitatea de a oferi doar atât ajutor cât este nevoie și de a putea evalua corect acest aspect
  • Capacitatea de a se preocupa mai mult de experiențele prezente ale copilului decât de el ca Adult
  • Capacitatea de a colabora cu alți adulți implicați în asigurarea bunăstării copilului
  • Capacitatea de a privi vulnerabilitatea cu compasiune și de a o gestiona cu grijă și interes
  • Capacitatea de a cere ajutor și de a valoriza primirea acestuia
  • Capacitatea de a tolera emoții negative fără a deveni impulsiv sau catastrofal
  • Capacitatea de a tolera amânarea îndeplinirii propriilor nevoi fără a renunța la ele
  • Capacitatea de a se bucura, de a fi spontan și de a trăi plăcerea – aici poate fi inclus și simțul umorului