Data: 17.11.2022
Orele: 18:00 – 19:30
Locatie: ZOOM
Plata: gratuit
Facilitator-: Roxana Nicolau
Roxana Nicolau este psiholog clinician și psihoterapeut acreditat de Colegiul Psihologilor din România, trainer și supervizor în CBT și Schema Therapy. Din anul 2012 este membru activ în International Society of Schema Therapy și recent a fost numită National and Regional Certification Coordinator. În ultimii ani a deținut poziția de Vicepreședinte a Institutului Român de Schema Therapy, al cărui membru fondator este și face parte din comitetul director al ARTCC.
Mai mult decât toate de mai sus încearcă în fiecare zi să fie un părinte suficient de bun pentru Eric cât și pentru propriul său copil interior.
Webinarul “Relații în impas” va analiza câteva situații problematice la nivelul relațiilor pentru a putea înțelege și a lucra mai bine cu ciclurile de vulnerabilitate și de control care sunt responsabile de impasul dintr-o relație. Aceste cicluri de interacțiune apar la nivelul oricărei relații cu miză emoțională și aduc în prim plan poziția de vulnerabilitate și pe cea de supraviețuire-control ca fiind concepte-cheie cu ajutorul carora putem înțelege mai bine dinamica relației. Relațiile pot ajunge în impas în situații de conflict, în situații de infidelitate (emoțională, sexuală, financiară) sau atunci când partenerii își pierd intimitatea emoțională sau o forțează.
În acest caz impasul relațional servește ca poartă de acces catre explorarea și deconstrucția dinamicii-cheie din relația de cuplu. Impasul în sine este o țesătură densă de neînțelegeri și încurcături, adesea bazată pe istoria trecută a cuplului și a experiențelor lor relaționale anterioare. Identificând impasul și ajungând să înțeleagă diferitele fire încorporate în acesta textură, cuplul și terapeutul au ocazia de a învăța mai multe despre fiecare partener și de a transforma dilemele în oportunități de schimbare.
În lucrul cu un cuplu aflat în impas, scopul general este de a-l ajuta să treacă de la poziții foarte reactive la poziții mai reflexive, de la acțiuni și reacții automate la o mai mare diferențiere, conștientizare și flexibilitate. Folosim termenul ‘reflexivitate’ pentru a ne referi la capacitatea unui individ de a se opri și de a fi atent și conștient înainte de a acționa sau de a comunica.